VTB Bank (Europe) SE, ca subsidiară înregistrată în UE a băncii rusești de stat VTB Bank, este exceptată, spre deosebire de banca-mamă, de la sancțiunile dictate de Uniunea Europeană împotriva mai multor persoane și entități din Rusia după anexarea peninsulei Crimea de către Federația Rusă în 2014 și, în consecință, business-ul cu aceasta nu prezintă nici un risc juridic din acest punct de vedere.
Terminalul de LNG Yamal din Siberia este controlat de grupul Novatek, cel mai mare producător rus independent de gaze naturale, cu o participație de 50,1%, ceilalți acționari fiind francezii de la Total și compania petrolieră chineză de stat CNPC, cu câte 20%, precum și fondul de investiții de stat al Chinei Silk Road Fund (9,9%).
Încălcarea s-ar fi produs prin faptul că mai mulți manageri de top ai Exxon și-au pus semnătura pe o serie de contracte vizând proiecte comune de exploatare de zăcăminte de țiței și gaze în Rusia cu compania petrolieră rusă de stat Rosneft alături de cea a șefului Rosneft, Igor Sechin, apropiat al președintelui Vladimir Putin și vizat direct și explicit de sancțiunile americane, ca oficial al statului rus care a contribuit la criza ucraineană.